Era o dimineață de toamnă târzie, iar Milly, ca orice pisică care este obișnuită să stea în casă la căldură, era tolănită pe pervazul interior al bucătăriei. Îi plăcea cel mai mult să stea acolo când era frig afară deoarece pervazul maroniu se încălzea și el odată ce caloriferul începea să dea căldură. Cu o seară înainte dăduse prima zăpadă, așa că pervazul ei era destul de cald.
Milly, fiind o pisică foarte curioasă mereu se plimba prin casă sau prin curte, însă, de când era ea pe această lume nu știa trei lucruri: ce se află după gardul care împrejmuia curtea, ce se află după ușa aceea din hol care avea niște trepte ce duceau în jos și ce se află după ușa aceea mare și cu lacăt ce era intrarea spre o clădire puțin mai mică față de cea în care locuiau ea și stăpânii ei. Mereu a încercat să afle ce se află după gard, însă, într-o zi s-a oprit. De ce s-a oprit? Mama ei, care fusese o pisică mare și cenușie, nu avea voie să treacă de acel gard, dar într-o zi când stăpânii nu erau acasă s-a cățărat și a ieșit, iar Milly nu a mai văzut-o de atunci. Iar în altă zi stăpânul intrase pe poartă foarte trist și avea mainile pline de sânge, iar atunci și-a zis că nu o să mai încerce să afle ce se află dincolo de acea graniță.
– Cred că după gard sunt mulți monștri fără milă, cred că ei au luat-o și pe mama și au vrut să îl ia și pe stăpân, își spuse ea tristă.
Aceasta moțăia când a auzit ușa de la intrare deschizându-se, a tresărit și a fugit într-acolo. Stăpâna venise de la cumpărături, avea în mână un cofrag de ouă, o cutie de lapte și încă ceva ce Milly nu cunoștea. A vrut să se gudure de stăpână, însă aceasta era udă, așa că s-a scuturat și a sărit într-o parte. Prin ușa între-deschisă se vedea ceva mic și albatru care stătea pe verandă, așa că pisica se îndreptă spre el.
– Oare ce o fi? Poate e un o altă pisică. Dar ciudat, nu am mai văzut niciodată una albastră. Poate așa arată pisicile în alte părți.
– Milly! strigă stâpâna. E lapoviță afară. Chiar vrei să ieși?
Aceasta merse în continuare de parcă nici nu ar fi auzit ce i-a spus stăpâna ei. Se apropie tiptil de ușă, iar când a ajuns în prag a sărit direct pe acel lucru. Când l-a atins a observat că, pe lângă faptul că era foarte ud, nici măcar nu era o pisică, ci o umbrelă strânsă.
– Ce prostie! spuse ea în timp ce fugea în capătul verandei.
De acolo se făcea o potecă ce ducea spre ușa mare cu lacăt din fundul curții, dar încetase să mai meargă în acea direcție deoarece de fiecare dată lacătul era pus și nici nu putea să intre prin altă parte pentru că exista doar un geam mare care era la înălțime și care, pe deasupra, mai era și închis; încercase deja să intre și pe acolo. Stătea si privea lapovița de pe marginea verandei când a observat că, de fapt, nu era pus niciun lacăt.
– Oare văd eu bine? Sper să nu mă înșel, își zise în timp ce fugea ca să nu se ude atât de tare.
Când a ajuns în fața ușii a observat că acolo chiar nu era niciun lacăt și că ușa era ușor crăpată.
– Asta e și mai ciudat! Oare e o capcană? Aia e, o să intru.
Spațiul deschizăturii era prea mic ca să poată intra, dar s-a împins cu capul, iar după mult efort a reușit să se strecoare înăuntru. Deoarece afară era înnorat, acolo era destul de întuneric, astfe lucrurile erau mai clare pentru ea. Inițial a fost atât de șocată încât nici nu s-a îndepartat de ușă, nu îi venea să creadă că a intrat acolo. A început să înainteze încet și să observe. Era o cameră foarte mare care acum era luminată doar de geamul acela care stă mereu închis, atât tavanul, cât și pereții erau din lemn. Ceva nu înțelegea.
– De ce tavanul e atât de drept? Unde este acoperișul, unde sunt țiglele acelea portocalii?
S-a mai uitat încă o dată în sus și a analizat fiecare părticică, iar când a ajuns în partea cea mai din stânga a văzut o crăpătură cât să încapă un om și o scară sprijită fix în dreptul ei.
– Să înțeleg că mai există un etaj. O să îl las pentru mai târziu, mai întâi vreau să văd ce găsesc pe aici pe jos.
Milly văzu o masă și se apropie de ea, aceasta i se părea imensă și a realizat că va trebui să sară întâi pe scaun pentru a putea ajunge acolo sus. Își luă puțin avânt și sări pe scaun, însă, când a ajuns acolo a simțit că ceva îi alunecă de sub picioare, acel obiect a căzut și a dezechilibrat-o și pe ea. Căzătura obiectului făcu un sunet putenic, iar lui Milly i se înfoie coada din cauza sperieturii. Aceasta în câteva secunde se afla din nou lângă ușă.
– Ce fel de creatură rece si tare a fost aia?
Milly așteptă cateva minute, nu voia să renunțe la explorarea acelei clădiri, așa că apoi s-a apropiat din nou. Când a ajuns lângă scaun a observat că acea creatură era o pușcă și s-a amuzat de faptul că obiectul neînsuflețit o speriase atât de tare încât era cât pe ce să renunțe la expediția ei.
– Oare la ce îi folosește acest obiect? Am văzut așa ceva doar pe ecranul acela mare din sufragerie unde apar mereu oameni necunoscuți. Mereu când sunt folosite puștile văd sânge și oameni care mor. Hmm, se poate ca stăpânul să omoare monștrii de după gard cu această pușcă? Oricum, acest obiect nu poate să îmi facă niciun rău atâta timp cât nu e în mâna vreunui om. Acum că am lămurit acest lucru pot să îmi continui treaba, își zise fluturând din coadă.
Milly era din nou pe scaun, iar apoi în câteva secunde a ajuns pe masă. Când a aterizat acolo sus era aproape să cadă deoarece acolo se găseau tot felul de obiecte, unele le recunoștea, altele nu. Primul lucru pe care l-a remarcat a fost o fotografie imensă care prezenta doi băieți și un bărbat care se aflau pe verandă, bărbatul era în mijloc și avea câte o mână după gâtul băieților.
– Oare cine sunt acești oameni? Cel din stânga seamănă puțin cu stăpânul doar că este mult mai mic și nu are blană pe față. Ciudat lucru. Eu de ce nu îi cunosc? Dar de ce această fotografie e aici și nu prin casă precum toate celelalte?
Chiar sub fotografie se aflau trei caiete, unul dintre ele era deschis, însă cum Milly nu știe să citească, tot ce a dedus de acolo era că sunt doar miște scrijelituri, ba albastre, ba roșii, ba negre; nu le înțelegea rostul așa că a trecut mai departe. Masa era plină de pixuri de toate mărimile și culorile, pe acestea le recunoștea deoarece stăpâna mereu se juca cu ea când făcea și ea acele scrijelituri pe caietele ei înflorate. Pe lângă numeroasele pixuri se găseau și alte obiecte cărora Milly din nou nu le înțelegea rostul, era diverse biluțe, inele, cuburi și forme, însă nu erau niște jucării precum credea ea, ci erau din metal, lucru pe care l-a aflat când a încercat să muște din unul din acele obiecte, iar gustul de metal ruginit nu i-a făcut prea multă plăcere. În partea dreaptă a mesei se aflau două cutii mari, iar în interiorul acestora se găseau diverse obiecte care semănau într-o oarecare măsura cu pușca, unele erau mai mari, altele mai mici, unele aveau vârfuri care semănau cu pixurile, altele aveau spirale în loc de vârfuri, iar celelalte era foarte ciudate deoarece aveau cuțite în loc de pixuri și spirale.
– Oare de ce are stăpânul o rezervă atât de mare de puști? Dar totuși cred că am înțeles un lucru: ușa aceasta are lacătul pus pentru că aici sunt toate aceste puști, iar stăpânul nu vrea ca monștrii să poată ajunge la ele. Este drept că niciodată nu a reușit vreun monstru să intre în curte, dar probabil stăpânul vrea să fie precaut.
În partea stângă a mesei se mai afla o mașinărie ciudată, însă Milly nu i-a dat importanță deoarece semăna cu micuța mașină de cusut a stăpânei, așa că a crezut că acolo este vechea ei mașină de cusut. Peretele cu fereastra era gol, tot ce a putut remarca era că scândurile din jurul acesteia aveau o culoare diferită de celelalte, când s-a apropiat și s-a cățărat spre geam a simțit un miros ciudat, așa că a renunțat la această idee îndreptându-se spre peretele următoar care era plin de unelte. Pisica recunoștea toate acele obiecte deoarece toate erau folosite la grădinărit, la făcut curățenie prin curte sau la tăiat lemne. Singurul loc care rămăsese neexplorat era celălalt etaj, iar Milly mergea încrezătoare fix spre direcția scării ce o ducea spre locul care avea să umple golul lăsat de necunoaștere și curiozitate.
– Mă bucur că această scară nu e din metal, asta ar fi complicat lucrurile, își zise ea.
Milly urcă încet, iar când a ajuns la ultima treaptă a putut observa că și acolo se găseau diverse obiecte: cutii, covoare, o pereche papuci, niște jucării, dar și multe pânzede paianjen.
– Se vede că nu a mai fost de mult nimeni pe aici, a adăugat ea în timp ce își făcea loc cu lăbuța pentru a putea înainta.
În timp ce aceasta se ucase pe o cutie și încerca să o deschidă pentru a vedea ce este înăuntru s-a aduzit un sunet, acesta semăna cu zgmotul pe care îl fac șoarecii, ca și cum cineva ar fi zgâriat ceva. Milly era confuză, nu simțea niciun miros de șoarece, acolo era mirosul acela specific de spațiu închis și de vechi. Se dădu jos ușor de pe cutie și privea în jur pentru a își da seama care este sursa zgomotului. A început să înainteze tiptil spre celălalt capăt al podului deoarece sesizaze ceva agățat de lucarnă. Acel lucru semăna cu un săculeț care părea să fie agățat acolo. Când se aflat la doi metri de așa zisul săculeț, acesta s-a mișcat, iar dintr-o dată Milly a văzut apariția a doi ochi sticloși. Pisica a rămas încremenită pentru câteva secunde, nu știa ce ar trebui să facă, să se apropie mai mult de acea creatură, să mai aștepte sau să fugă, însă, până s-a hotărât ea să facă o alegere, se pare că săculețul cu ochi știa deja ce are de făcut. Pisica a putut să observe cum acesta își desface aripile precum cum fluture care iese din cocon, diferența fiind că acesta nu era o insectă colorată și infofensivă, ci un monstru sau, cel puțin așa îl vedea Milly, deoarece ea nu mai văzuse până acum un liliac. Animalul a început să dea rapid din aripi, iar Milly nici nu a apucat să clipească că acesta era aproape lângă ea. Inima a început să îi bată foarte tare și toată blana i se zburlise, iar primul instint pe care l-a avut când liliacul se apopiat de ea a fost să se dea foarte rapid înapoi. Sperietura o făcuse să uite unde se află, iar atunci când încerca să se îndepărteze de acel monstru nu și-a amintit că se află în podul clădirii încuiate și că exită acel spațiu în podea pe unde intrase și astfel, Milly a plonjat de acolo direct pe podea. Cu toții știm că pisicile cad mereu în picioare, însă, acea căzătură neașteptată nu i-a oferit ocazia să se pregătească de aterizare și s-a lovit la una din lăbuțele din spate. Văzându-se jos singurul lucru pe care voia să îl facă era să iasă din acel loc primejdios, așa că a pornit rapid șchiopătând fără a se mai uita în spate să vadă dacă liliacul o mai urmărea. Pisica a ieșit pe ușa aceea mare pe care intrase și s-a dus direct la intrarea în casă unde a început să miaune. Stăpâna a venit destul de repede să îi deschidă ușa.
– Te-am căutat peste tot, pe unde ai umblat? a întrebat-o în timp ce o lua în brațe.
Milly acum doar se bucura că a scăpat de monstrul din pod și a hotărât să nu mai intre niciodată acolo, chiar dacă va vedea din nou că lacătul nu este pus.
În consecință, am observat că această curiozitate nu a omorât pisica, însă a lovit-o la picior.
Sfârșit!
Autor: Alexandra Arsene
