Adoptă inteligent și redu abandonul!

Te pregătești să adopți un animal de companie și nu știi cum să faci alegerea porivită ? Este normal, probabil că în jurul tău sunt multe persoane sau adăposturi care oferă animale spre adopție, iar opțiune sunt atât de vaste încât e greu să alegi. Fie că vorbim de o pisică, un câine sau orice alt animal, este important să faci alegerea potrivită pentru tine. Adopțiile adesea rezultă într-un abandon, din cauza lipsei de informație referitoare la ce nivel de implicare presupune un animal de companie.

Uneori oamenii privesc adopția unui animal ca fiind asemănătoare cumpărării unui obiect, de care te poți descotorosi ușor atunci când nu îți mai trebuie, nu mai ai loc în casă pentru el sau pur și simplu nu îl mai dorești. Diferența dintre un obiect și un animal însă este cât se poate de MAJORĂ. Animalul este o ființă vie, capabilă de gânduri și de emoții aproape ca și cele ale unui om. Desigur, animalele nu gândesc și nu simt la fel de complex ca și noi, însă este dovedit științific că acestea au gânduri și sentimente. Atunci când adopți un animăluț de companie, acesta se atașează de tine exact ca un copil de părintele lui. Pentru el nu ești doar sursa de hrană și adăpost, ești și motivul pentru care dă fericit din codiță și toarce sau latră de fericire. Așadar, să abandonezi un animal este aproape echivalentul abadonării unei alte ființe umane – un copil de exemplu. Nu este nicidecum echivalentul aruncării la gunoi a unui obiect vechi.

Înainte să adopți un animăluț de companie, te încurajez să iei în calcul următoarele criterii, pentru a te asigura că te poți ocupa de el, puteți trăi fericiți împreună și că adopția ta nu va rezulta într-un abandon:

  1. Tipul de animal – Pentru unii oameni sau unele familii este ideal un câine de talie mare, pentru altele, poate ar fi mai bine să își ia un pește în acvariu. Un animal precum câinele are nevoie de spațiu, timp și resurse, pe când un pește nu necesită foarte mult efort de creștere și întreținere. În ciuda faptului că este binecunoscut faptul că un câine de talie mare nu este potrivit pentru apartament, mulți oameni se avântă să își cumpere unul, ca mai apoi să se îndrepte cu el către cel mai apropiat adăpost.
  2. Timpul pe care îl ai la dispoziție – Atunci când ne alegem animalul de companie este important să ne gândim cât timp îi putem dedica. Așa cum am menționat mai sus, un câine de talie mare este responsabilitate relativ mare, probabil că va avea nevoie de dresaj, de o curte sau plimbari și alergări lungi, precum și de consultații veterinare ocazionale. Un câine de talie mică posibil să nu aibe nevoie de dresaj, însă tot va trebui scos afară de minim două ori pe zi, să își facă nevoile și să se plimbe. O pisică pe de altă parte, nu trebuie scoasă la plimbare și poate fi ținută exclusiv în apartament, însă dacă lucrezi zi lumină, ar fi bine să îi mai iei un companion- o altă pisică de exemplu, altfel pisica ta poate ajunge în scurt timp deprimată. Dacă ești o persoană foarte ocupată și mereu absentă de acasă, ți se potrivește un animal de companie care nu necesită plimbări și atenție, precum un hamster sau un pește.
  3. Vârsta animalului – Referitor la vârsta animalului, circulă o mulțime de mituri conform cărora animalul trebuie adoptat de mic. Nimic mai fals. Animalele ajunse la maturitate sunt companioni la fel de buni și iubitori, dar depinde din nou, care sunt nevoile tale și cât efort și timp poți investi în creșterea lui. Un câine mai bătrân sau o pisică senior sunt ideale pentru oamenii care nu au foarte mult timp și energie pentru joacă, deoarece de cele mai multe ori aceștia își doresc doar mâncare, odihnă și afecțiune. Un pui – fie el de pisică sau de câine, are  multă energie și chef de joacă. Un pui este ideal pentru tine dacă ai timp să te ocupi de el, nivel de energie pe măsura lui, sau dacă ai copii care sa se joace cu el. Copiii și puii de animale fac o echipă minunată împreună și nu se vor plictisi de joacă niciodată.
  4. Investiția financiară – Investiția financiară trebuie luată în calcul în special în cazul anumitor rase de câini și de pisici care au nevoie de îngrijire specială sau de un anume tip de hrană. La fel, în cazul unui câine de talie mare, ar fi ideal să te gândești dacă îți permiți costul dresajului. În general vorbind însă, un animal de companie nu presupune cheltuieli foarte mari, mai ales atunci când îl înveți să mănânce și mâncare gătită.

Așadar, dacă ai luat în calcul toate criteriile de mai sus, ar trebui să poți să faci alegerea potrivită în ceea ce privește alegerea animalului de companie. Dacă cumva constați pe parcurs că ai ales greșit și apar dificultăți la care nu te așteptai, te încurajez să discuți cu medicul veterinar pentru a găsi soluția optimă. Nu uita, animalul tău s-a atașat de tine precum un copil de părintele lui, iar tu ți-ai luat o responsabilitate atunci când l-ai adoptat. Indiferent că roade cablurile sau urinează prin casă și acest lucru te scoate din sărite, există o rezolvare.

ABANDONUL, ÎNSĂ, NU ESTE NICIODATĂ REZOLVAREA!

Autor: Alexandra Tiodar

Animalul de companie – membru de familie?

Distribuie și prietenilor tăi!


Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *