Hey, eu sunt Tommy
După cum știm cu toții, pisicile au propriile lor personalități, iar primele impresii cu pisicile pot fi foarte importante. Poate că vizitezi casa unui prieten pentru prima dată și are o pisică. Sau și mai bine, ai decis că adoptarea unei pisici este un plan în viitorul tău.
În aceast articol vreau să îți povestesc despre un motan negru cu o inimioară pe piept albă pe nume Tommy.
Când l-am întrebat pe Tommy dacă ar trebui să-i spun povestea, el a răspuns „rrmff”. În limbajul lui de pisoi, asta însemnă da. Tommy este un motan care vorbește numai în consoane, nu vocale. „Rrmff” lui este răspunsul la întrebările „Vrei să ieși?” sau „Vrei să mănânci?” El este un motan de câteva cuvinte, dar le înțeleg și aceasta este povestea noastră dar mai ales povestea lui pe care cumva vrea să și-o zică singur.
Ca să mă prezint, eu sunt Tommy dar mi se zice și Tommytza de către “mami și tati” și sunt un motănel negru cu o inimioară albă pe piept și ochișori verzi. Ah, deja știai asta 🙂
Atunci când am venit eu pe lume și am deschis ochișorii, tot ce am văzut a fost o cutie cu gratii și o mână care îmi punea mâncărica în farfurie (între noi fie vorba – puțină în comparație cu cât aș fi avut nevoie). Dar parcă nu era de ajuns. Vroiam mai mult. Dar nu știu ce. Mă durea suflețelul și seară de seară mă rugăm cu privirea spre cer, să învăț ce e iubirea, de care tot auzeam la celelalte animale. După câteva zile, am aflat .. ufff…eram la un centru de animale, un animăluț al nimănui. Eram singur pe lume…
Mieunam mereu, îmi doream și eu o prietenă, o stăpână care să mă iubească și să aibă grijă de mine, îmi era așa de frig și mă durea așa tare suflețelul . Off… ziceam eu zi de zi, ce am făcut rău de mă pedepsește Doamne-Doamne?
Vedeam lume venind și plecând, pe mine nimeni nu mă dorea… Vedeam zi de zi cum unii dintre noi plecau din centru, lăsându-ne pe toți în urmă cu lacrimi mari și fierbinți în ochișori. Visam noapte de noapte să am un cămin al meu, o mână care să mă mângâie și eu să torc fericit, o familie .
Și uite așa îmi duceam eu zilele, stingherit și înfricoșat de durerea ce era în mine.. Și au trecut câteva luni .. și tot singur .. nimeni niciodată nu mi-a zis : “la mulți ani” sau să mă strângă în brațe .. nici măcar nume nu aveam .. deci asta înseamnă că eu nici măcar nu existam.
Țin minte că era o zi călduroasă de vară și păsărelele ne cântau parcă imnul singurătății. Am auzit dintr-o cameră îndepărtată multe voci și cumva începusem în căpșorul meu să îmi imaginez că cineva o să mă ia în brațe și eu am să miaun fericit. După un timp am auzit ușa cum s-a deschis și am văzut mai multe persoane discutând în limba lor. Nu înțelegeam eu prea multe, dar aproape că îmi vinea să încep să torc la auzul glasurilor lor.
Oare cine erau și ce doreau? Au venit să mă ia la ei acasă? Au venit să îmi dea un nume și să îmi spună că nu mai sunt singur? Cât de ciudat sună asta?
Dar.. nu a trecut mult să îmi dau seama că totul este doar în mintea mea. Dacă aș fi om cred că s-ar fi zis că am văzut prea multe filme sau am o imaginație prea bogată.
Au trecut de cușca mea, am început să îmi pierd și ultima credință care o mai avem, mă simțeam urât și de asta nimeni nu mă iubea. M-am întins pe burtică și am început să miaun. Nu am mai putut să mă abțin, durerea îmi ardea tot corpul … tot … îmi era sortit să fiu singurel .. S-a făcut liniște… eram cu ochii înlăcrimați și inimioara sfărâmată … când..dintr-o dată ..am auzit o voce ca prin vis ” uite, ce drăguț este “. Am simțit apoi cum două mâini calde mă iau în brațe și mă strâng la piept ..eram așa de fericit..în ochișorii mei deja licăreau lacrimi pe care cu greu mai puteam să le stăpânesc. M-a mângâiat .. am simțit cum inimile nostre bat în același timp .Apoi ..dintr-o dată am mai simțit o pereche de mâini asupra mea, dar cu mai multă tărie și fermitate .. am întors capul să văd ce se întâmplă .. mă uit și văd …o femeie și un bărbat . “uraaaaa “strigăm eu înlăuntrul meu … o familie .. e drept nu înțelegeam eu prea mult termenul .. dar ..dacă ceilalți companioni de cuști ziceau așa, am zis și eu.
Tot drumul până acasă m-am simțit protejat, sentiment care nu-l cunoscusem încă până atunci .. urma să îmi iau un nume ,,,”iupiii ce fericire” strigam eu încet, torcând … În clipele următoare am auzit că numele meu e Tommytza, ca mult mai târziu să înțeleg că de fapt “mama” mai avea o fetiță pe care o chema Mitza care a rămas la tatăl ei și de care îi era tare dor și de aici și numele meu…
Am ajuns acasă, am fost pus ușor pe pat și mi s-a dat să beau lăptic ,,ce bun a fost ..de m-am lins pe botic … apoi m-au lăsat să mă odihnesc … am reușit să adorm cu greu, îmi era așa de frică că atunci când mă voi trezi voi fi iar singurel în cușca aia de fier…
Nu știu cât timp a trecut .. dar am auzit o ușă .. am sărit speriat .. nu știam ce se întâmplă ..când, după câteva secunde aud “ce faci Tommytza?” atunci am știu că totul este bine și va fi bine!
Am sărit în pungile de cumpărături și am rămas fascinat .. toate erau pentru mine !! Litieră, lopățică, jucării, prosopel și 2 zgărduțe și în plus toate albastre. Am simțit atunci cu adevărat că sunt iubit și că am o familie pentru totdeauna.
Acesta este povestea mea, a unui motănel care și-a găsit în sfârșit o familie, un loc plin de iubire și siguranță.
Și acum vă întreb eu: de ce să nu oferiți același lucru și altora ca mine, altora care au o viață urâtă, rece și singuratică? Ce vină avem noi că ne naștem fără prea multe șanse? Ce vină avem noi că cei care ar trebui să aibă grijă de noi ne aruncă pe stradă ca pe un gunoi? Ce vină avem că există răutate în lumea asta și că mulți o cultivă în continuare?
Nu suntem responsabili pentru nedreptățile ce ni se fac, și dacă TU, vrei să faci parte din categoria de oameni buni, corecți și ai posibilitatea de a ne îngriji, FĂ PASUL! Nu costă nimic să fii OM !
Cu drag, Tommy (Tommytza pentru prieteni)
